Pasiunea mea pentru creațiile din piele începe din copilărie. La fel ca cea pentru lemn, metal, obiecte tradiționale. Poate din nostalgia pentru lucrurile bine făcute, poate din recunoștința pentru efortul și bucuria colectivă așezate cu dăruire și măiestrie de sute de generații de artizani. M-am născut într-o familie cu tradiții în meșteșuguri, vreme de șase generații. Tata, bunicul, străbunicul și străbunii au meșteșugit lucruri frumoase, durabile și utile, cu mâinile lor. Obiectele le-au încredințat oamenilor iar talentul… ei bine talentul și îndemânarea le-au transmis clipă de clipă, direct acolo în atelier, urmașilor.
Pe bunicul l-am prins mulți ani. Lemnul a fost lumea lui. Știa numele fiecărei unelte în română și-n germană. Căci așa fusese pe vremea lui. Știa locul fiecăreia. Atât de bine, încât, dacă mă furișam în universul acela magic și foloseam o rindea, un gealău, cum îi zicea el, știa după uzura lamei în ce esență de lemn l-am utilizat, cant, colț, suprafață. Știa după urma de praf dacă l-am pus la loc cum l-a lăsat, dacă am făcut curat, dacă am fost atent… iar dacă nu, mă șicana murdărindu-mă pe mâini sau pe vârful nasului cu clei de oase urât mirositor. Așa era el. Fluiera ușor, mereu, și povestea uneori de pe front. Și se întrista, și nu mai lucra… și-mi spunea că nu se lucrează cu inima grea; și asta am moștenit fără să vreau.
Tata. Ei bine tata a fost eroul meu. Făcea orice, din aproape orice. Modelist. Până la sacrificiu. Mereu uita de masă, uneori de casă, constant de viața personală. Perfecționist, cu o ambiție uriașă, mascată de o modestie incredibilă, a fost unul din cei mai buni modeliști ai generației sale. De la el am învățat totul. Scule, întreținerea lor, motoare termice, motoare electrice, motoare de rachetă cu combustibil solid, angrenaje, servomecanisme, vopsele, stații de emisie-recepție etc., iar în universul copilăriei, colegii lui m-au adoptat și mi-au îmbogățit cunoștințele. Și mai ales, mi-au hrănit inima cu frumusețe. El m-a virusat cu spiritul competiției dublat de fair-play și m-a învățat ceva: întotdeauna e loc de mult mai bine.
Și tot el mi-a insuflat dragostea de aventură, de natura sălbatică, de EXPLORARE. La el am văzut primul piolet, prima coardă de alpinism, primii colțari, prima plută, prima ambarcațiune, prima toporișcă, primul cuțit. Cu el culegeam plante medicinale și aromatice și ciuperci. Despre el scriau revistele și ziarele, pagini din jurnalul lui erau tipărite și citite de mii de oameni. De la el am avut primul aparat de fotografiat Smena cu film, primul binoclu. El mi-a pus în mână cărțile cu inventatori, exploratori, navigatori, alpiniști, eroi clasici și moderni, el, primul meu erou.
Și așa am început să pășesc timid și uimit în universul acesta al naturii și creației, în care oamenii din jurul meu făureau obiecte și le utilizau apoi în viața profesională, în viața privată, în gospodărie sau în aventurile lor. Și am explorat, și am creat, și probabil n-o să mă opresc niciodată.
În anul 2018, încurajat de prieteni, am început să explorez lumea pielăriei la nivel profesional. Cu aceeași sfială însă cu infinită dragoste. Și ea m-a primit. Și bucuria acestei întâlniri se întoarce la voi, prin creațiile mele.
Tuturor celor ce sunt sau au fost, mulțumesc!